Capitolul 4

Ajunsa in parc, Marceline sa aseaza pe prima banca libera. Isi sprijina coatele de spatar si isi incruciseaza picioarele in stilul american. Se uita in jur pret de cateva clipe, analizand locul. O multime de copii si bunici. Daca te uitai mai cu atentie reuseai sa distingi si un parinte cu plodul de mana. Dar asta era o imagine rara, din moment ce majoritatea babacilor erau mult prea ocupati cu asigurarea materialului pentru prichindei si mai putin interesati de partea sentimentala. Insa asta e o poveste pentru altadata. Si mai ales, viata lor nu o privea pe Marceline. Asa ca, duce mana la buzunarul din stanga al blugilor si scoate pachetul de tigari. Deschide capacul si numara patru tigari mari si late. Alege una, ofteaza si pe restul le pune la loc in buzunar. Pufaie de doua- trei ori din ea si tigara se aprinde cu succes.

Mintea ii zbura in toate partile. Cand la ce o sa faca cand ajunge acasa, cand la lumea din fata ochilor, ii mai fugea cate un gand la mancare si ca trebuie sa-si aminteasca sa-si reinnoiasca tigarile. O facea din adins. E ca atunci cand trebuie sa inveti. Te asezi la birou, deschizi caietul si esti pregatit sa studiezi. Doar ca nu o faci. Orice e mai interesant in momentul acela decat ceea ce stii ca e necesar sa indeplinesti. Asta facea si ea. Orice ii statea in putere sa-si indeparteze mintea de la Bonnie. Era jalnic. Tot ce facea, tot ce a ajuns. Se ascundea de durere ca un copil de tatal baut in orele tarzii ale noptii. Doar ca, nu are unde fugi. Oriunde ai fi, oricat de in siguranta te-ai simti, nu ai cum sa scapi. Si cand in sfarsit va da de tine, te va tari la suprafata ca un animal la taiere. Tipand si lovind, zbatandu-te pentru o ultima clipa de liniste. Te va trezi la realitate, la cea adevarata. Nu la fantezia pe care ai trait-o atata de mult timp incat o ai ajuns sa o vezi ca adevar. Si de asta Marceline dorea sa o termine odata cu Bonnie. Sa gandeasca tot ce are de gandit, sa faca tot ce are de facut. Nu avea de gand sa piarda ani pe subiectul asta, nici macar saptamani. Si spre norocul si usurarea ei, o vede in parc. Alaturi de muntele ala de prieten al ei tampit. Se putea fara? Se decida sa ii urmareasca cu privirea. Ici-colo, ici-colo. Parca n-aveau stare. Marceline se ridaca intr-un final de pe banca. Se intinde, dar ochii ei nu parasec cuplul. In special pe Bonnie. Ii urmarea fiecare miscare. Fiecare privire, carea parea sa caute ceva... sau poate pe cineva. Isit scutura capul intr-un mod dezaprobator si sa-si zboare gandul cum ca cumva, se uita dupa ea. Desi, poate... N-avea nici un sens sa se complice.

Se uita in continuare la ei. Pareau fericiti. Cel putin el. Se cunostea de la o posta ca era indragostit pana peste cap. Gata sa faca orice i s-ar cere, gata sa ofere tot ce-i sta in putere. Cum putea ea, Marceline, sa concureze cu asa ceva? Incepu sa-si chestioneze motivele. De ce s-a intors inapoi dupa atata timp? Chiar voia sa franga inimi din nou? Nu. Nu voia sa fie raul din viata altora. Nu voia sa fie ea cea care va fi aratata cu degetul cand lucrurile vor lua o intorsatura nasoala. Cel putin, nu din nou. Si in acel moment se decise. Pleca capul, isi intoarce corpul si porneste in directia opusa. Nu avea sa mai fie durerea nimanui. Pleaca acum si totul va fi bine. Nu pentru ea, dar pentru cei iubiti. O va lasa pe Bonnie sa-si traiasca restul vietii in pace. Dar daca vreodata va dori sa o caute si sa se intoarca, Marceline o va astepta. Pentru ea, nu va fi nimeni altcineva decat Bonnibel Bubblegum.